Comunicat FRF: „Greva foamei este îndreptată împotriva cui nu trebuie”

Redactor:
Leila Bolat
Comunicat FRF:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Federația Română de Fotbal (FRF) a lansat un apel, sâmbătă, pe site-ul oficial, către suporterii echipei Rapid, cerându-le acestora să înțeleagă adevărata cauză a situației în care se află gruparea giuleșteană și faptul că greva foamei „este îndreptată împotriva cui nu trebuie”.

„Federația Română de Fotbal apreciază și respectă – așa cum a făcut-o întotdeauna – atașamentul suporterilor rapidiști față de propria echipă și față de culorile clubului. Da, este adevărat, Rapid are o istorie îndelungată și frumoasă, o tradiție și un spirit aparte. Numai că, din păcate, de-a lungul părții recente a istoriei, s-au comis destule erori de ordin managerial și strategic, ele fiind, de fapt, cele care au adus Rapidul în situația de azi. Apreciem faptul că fanii de lângă Podul Grant au recurs la această supremă formă de dragoste și de sacrificiu, numai că greva foamei este îndreptată tocmai împotriva cui nu trebuie. Nu Federația Română de Fotbal și Liga Profesionistă de Fotbal au adus Rapidul în această situație dramatică și, evident, nemeritată. Alții sunt principalii vinovați și ei trebuie căutați la cel mai înalt nivel managerial al propriei curți. Și asta, începând de nu prea demult. Acesta este apelul nostru, pe care-l adresăm suporterilor rapidiști, să înțeleagă adevărata cauză a situației, nu să caute vinovați acolo unde nu sunt. Suntem alături de ei, iar Președintele FRF, domnul Mircea Sandu, rămâne aceeași persoană deschisă dialogului sincer și onest, pe care l-a avut și dorește să-l aibă în continuare cu suporterii echipelor românești”, se arată în comunicatul FRF.

Aproximativ 20 de suporteri ai FC Rapid au intrat, miercuri, la ora 18.00, în greva foamei la stadionul Giulești-Valentin Stănescu și spun că nu vor înceta acest protest decât atunci când vor demisiona conducerile FRF și LPF, vinovate în opinia lor de retrogradarea formației favorite.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Anunţul radical făcut de Leonard Doroftei, la 5 ani după ce a plecat din România: Aveam nevoie de un şoc!
Anunţul radical făcut de Leonard Doroftei, la 5 ani după ce a plecat din România: Aveam nevoie de un şoc!
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Bunicul fetei ucise la Sibiu, detalii cutremurătoare!
Bunicul fetei ucise la Sibiu, detalii cutremurătoare! "Când am auzit..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
De unde se ridică permisul suspendat? Acte necesare pentru redobândirea carnetului auto
De unde se ridică permisul suspendat? Acte necesare pentru redobândirea carnetului auto
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×